top of page

Foto: blog.wdpvacationrentals.com

Restaurante si terase Dog Friendly

Eram in Praga, acum 3 ani. Intr-o seara ne decidem sa iesim cu totii la un restaurant ales la intamplare.
La masa de langa noi se aseaza, cateva minute mai tarziu, un domn insotit de o scumpete de catel negru si pupacios. Personalul restaurantului s-a mobilizat imediat, servindu-l pe blanos cu un castron cu apa, inainte de a prelua comanda stapanului. Ulterior au intrebat politicos daca patrupedul ar dori sa serveasca ceva bobite, dar stapanul a declinat politicos oferta. Cainele s-a intins la picioarele stapanului, stapanul a servit cina, totul in liniste. Fara mutre din partea angajatilor localului, fara priviri revoltate ale celorlalti clienti, fara comentarii rautacioase.
 
"Un om si cainele lui intra intr-un restaurant si tuturor li se pare firesc" - daca spui fraza asta in Romania toata lumea va fi convinsa ca este un banc...
La noi te duci cu cainele doar in parc. Sau, cel mult, la prieteni. Pentru ca asa-i la noi...Cainele este privit, la modul general, drept o creatura musai agresiva, care trebuie tinut pe lant si in cotet, nicidecum un companion permanent sau un membru al familiei. Deci un caine nu are ce cauta intr-un restaurant sau la o terasa.
Dar 2-3 copii de 3-4-5 ani, care alearga bezmetici, care vin la fiecare masa si se uita fix la tine pana iti sta mancarea in gat, asta in timp ce parintii isi vad linistiti de bauturile lor - sigur, asa ceva primim cu mare drag. Pentru ca e absolut normal sa te scandalizeze simpla prezenta a unui caine cuminte, dar toata lumea trebuie sa iubeasca copiii, indiferent de imprejurari sau comportament.
 
Noi nu suntem genul de oameni care accepta nedigerate fraze de tipul " nu se poate" sau "asa trebuie sa fie". Am vrut sa iesim la o terasa cu catelul nostru, sa ne bucuram de o dupa amiaza linistita, la un fresh rece de fructe pe o canapea comoda la umbra. Dupa ceva cautari am gasit cateva localuri dog friendly si ne-am decis sa incercam pentru inceput terasa Tete a Tete din Herastrau.
Am sunat pentru rezervare si le-am mentionat ca vom veni insotiti de cainele nostru. Spre fericirea (si uimirea!) mea doamna cu care vorbeam s-a aratat entuziasmata. Nu m-a intrebat "cat de mare este?" sau "ce rasa e?". Uimirea mea s-a transformat in admiratie la auzul cuvintelor: "Pai de asta am facut terasa: ca sa avem unde sa iesim la un suc, cu cainii."
La fata locului totul a fost perfect. Am fost invitati sa ocupam ce masa ne place, Capriorul a fost servit imediat cu un castron cu apa, iar angajatii pareau relaxati si nederanjati de patrupedul nostru. Bauturile au fost delicioase, atmosfera si decorul erau perfecte pentru o dupa amiaza de vara, asa ca iesirea noastra in 3 a fost ok pentru toata lumea.
 
Mai jos gasiti o lista cu localuri care se declara dog friendly.
Astept povestile voastre daca ati fost in una din locatiile acestea cu catelul vostru. 
 
Terasa Baraka                                               Coftale
La Biblioteca                                                  Grano
M60                                                                 Rue du Pain
Tete a Tete                                                     Voila Bistro
Energiea                                                         Bazaar
Origo                                                               Gradina La Dud
Simbio                                                            EVarza
Lente Cafe                                                      Planter's Cismigiu
Journey Pub                                                  Legere
Bar A1                                                            Woodstock Bar
Shift Pub                                                        Metal Jack
Alt Shift                                                          Pizza Brothers
J'ai Bistrot                                                      The Grind
Steam Coffee Shop                                       The Great Trafalgar Pub
bottom of page