Nu suntem genul de oameni care se isterizeaza pentru ca un animal lasa blana pe canapea dar, in mod cert, suntem lenesi.Sau eram...

 

 Ideea de caine o asociam inevitabil cu imensa corvoada a plimbatului, vrei-nu vrei, pe orice fel de vreme si la ore fixe. Am avut caine in apartament, in copilarie si adolescenta, si stiam pe pielea mea ce inseamna "e ora de iesit afara" atunci cand vrei sa faci orice altceva, mai putin sa iesi in ploaie, la 6 grade, in bezna. Ne aduceam in plus alte argumente irefutabile (pe atunci): nu avem spatiu, nu avem timp, o sa ne impuna un program fix.  Pe scurt, eram mai degraba dispusi sa ne luam un hipopotam decat un caine.

 

In conditiile astea de mentalitate a aparut Capriorul: un ghem de blana, pe trei sferturi mort, orb si devastat de paraziti de toate tipurile. L-am gasit in curtea casei noastre de vacanta (unde ajungeam de abia o data pe an, cand ne gaseam timp) si am decis ca nu vrem sa fim unii dintre oamenii care vad si nu fac nimic pentru ca nu este treaba lor. Pentru moment, am stabilit ca se va intoarce cu noi la Bucuresti unde ii vom da spre adoptie.

Un an si ceva mai tarziu, fostul ghem de blana, actualmente un grasan de 25kg, doarme tot la noi pe canapea. Am reusit doar sa concepem anuntul pentru adoptie care, insa, nu a fost publicat niciodata. Pentru ca ne-am indragostit de el. Pentru ca, oricat de "mistic" ar suna, am simtit ca el este Cainele nostru si noi suntem Oamenii lui.

 

Am fost reticenti la inceput. Eram, inca, intepeniti in ideile noastre fixe: o sa fie groaznic sa iesim fortat la plimbare, o sa faca zgomot/mizerie, o sa roada, o sa ne distruga casa si vietile noastre libere de program fix. Imi e rusine acum cand imi amintesc ce gandeam despre el, acum cand vad cat de mult ne-a schimbat viata in bine prezenta lui. Si aici nu ma refer la chestii siropoase gen "ne iubeste enorm" sau "ne-a devenit cel mai bun prieten" (desi sunt perfect adevarate), ci la schimbari vizibile, masurabile.

Din oameni destul de sedentari, care nu mai fusesera intr-un parc de un deceniu, am devenit mai activi: iesim la plimbare, cautam zone verzi si parcuri noi, iar daca tot suntem in parc ne luam si rolele sau bicicleta.

Inainte de Caprior week endurile noastre erau dezorganizate, lenevind in casa sau ratacind prin magazine. Acum stim ca week end inseamna minim o ora si jumatate de alergare pentru Caprior, in tarcul cateilor, deci zilele libere se organizeaza in functie de iesirea lui prelungita. Si, parca, reusim sa facem mai multe in week endurile de acum, avem mai multa structura, ne organizam mai bine pentru ca avem un element fix in program.

 

De dragul lui mergem, mai nou, cat de des putem la casa de vacanta. Pentru ca acolo puiul nostru e cu adevarat liber, alearga toata ziua prin curte, se poate tavali in iarba si poate latra la ce ora are chef. Nu mai lenevim pe canapea sambata si duminica, iesim din Bucuresti, respiram aer curat - multumita lui.

 

Poate cea mai valoroasa schimbare din viata noastra este aceea ca nu mai suntem tristi, nervosi sau ursuzi. Avem langa noi un bulgare de iubire si veselie, a carui privire iti topeste orice stare de nervozitate. Suna sentimental si neverosimil - nici eu nu as fi crezut toate astea atunci cand ma uitam la un ghemotoc blanos si plin de purici, dar este cat se poate de adevarat.

 

In doar un an cainele asta ne-a invatat cateva lucruri extrem de importante:

- iubirea este cel mai bun motiv pentru a te schimba;

- "nu vreau" / "nu pot" / "n-am timp" sunt notiuni relative;

- "Nu exista psiholog mai bun decat un caine care te linge pe fata" - Ben Williams